Ştiri recente

turistic
gradi1

Femeile de la Protecţia Copilului, felicitate de conducerea CJ

DSC_1597Femeile din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare au fost sărbătorite ieri seară, în avans, într-un cadru festiv, de ziua de 8 Martie. La această sărbătoare au fost prezenţi şi preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, vicepreşedintele Mircea Govor, dar şi conducerea instituţiei care, pentru prima dată, este formată doar din femei: director general Mariana Dragoş, director adjunct Eugenia Ardelean şi director economic Marcela Pop.
Adresându-se angajatelor DGASPC Satu Mare, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a mulţumit tuturor pentru activitatea depusă accentuând faptul că protecţia copilului, a familiei şi a celor nevoiaşi reprezintă o prioritate pentru Consiliul Judeţean. „Alături de colegii mei din conducerea Consiliului Judeţean, vom sprijini activitatea instituţiei pe care o reprezentaţi deoarece protecţia socială este una dintre proirităţile noastre”, a mai spus Ştef, care le-a transmis tuturor femeilor toate gândurile bune şi un călduros „La Mulţi Ani!”.
La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a punctat faptul că, pentru prima dată, la conducerea DGASPC se află trei doamne. Totodată, a afirmat că, alături de colegii de la conducerea Consiliului Judeţean, va face tot posibilul ca activitatea DGASPC să se desfăşoare în condiţii normale. „Ştim că sunt multe probleme în domeniul dumneavoastră de activitate şi că sunteţi defavorizaţi din punct de vedere financiar. Sper că va veni momentul când se va face dreptate, iar salariile din domeniul dumneavoastră de activitate o să fie la un nivel normal. Să aveţi încredere în noi, cei de la Consiliul Judeţean, că am fost şi vom fi în continuare alături de dumneavostră şi vă asigurăm de tot sprijinul nostru, să facem tot posibilul să munciţi în condiţii normale”, a mai spus Mircea Govor, care nu şi-a încheiat discursul înainte de a le ura tuturor doamnelor bucurii, împliniri şi un călduros „La Mulţi Ani!”.
DSC_1600

DSC_1590

DSC_1581

DSC_1567

gradi1